El.

Ochi mici si albastri.
Vede tot in jurul lui, vrea sa fie tot ce vede, vrea sa fie tot ce nimeni n-a putut fi vreodata. Viseaza mai mult decat oricine altcineva si stie ca totul va deveni realitate pentru ca nimeni nu ii spune altfel.
Stie ca poate deveni orice isi doreste, asa ca isi doreste imposibilul. Reuseste.
Absoarbe tot ce vede, invata din tot ce ii apare in cale, nu lasa sa ii scape nimic; imposibilul nu se atinge selectand informatiile. El stie asta, chiar daca cei din jur cred ca el “doar se joaca”. Stie ca poate si nu se va da batut pana nu le dovedeste tuturor asta.
Nu ii place sa i se dea ordine, sa ii se spuna ce sa faca. Stie singur ce are de facut, toti ceilalti doar ii stau in calea implinirii viselor.
Munceste si viseaza din greu pentru imposibil, pentru a fi tot ce se poate, pentru a le arata tuturor ca el e mai bun.
Dar incet, incet lumea –marindu-se in jurul sau- il constrange din ce in ce mai tare. Se simte sufocat. Idealurile sale incep sa se clatine, iar el trebuie sa munceasca de mii de ori mai tare pentru a le mentine in picioare.
Toti ii spun ca e nebun, ca habar n-are ce face. Nu se lasa batut; vrea sa fie tot ce poate. Reuseste, cu greu.

Creste.
Nu stie ce se intampla, dar stie ca trebuie sa accepte aceasta crestere despre care toti ii spun; si o accepta. Sufletul sau crede inca in idealurile pe care si le-a construit inca de cand racheta primita in al treilea lui Craciun l-a invatat sa viseze.
Lumea pare din ce in ce mai noua, atat de multe informatii de absorbit, atatea obstacole in cale. Nu renunta. Ei ii spun ca nu stie ce face, ca e de-a dreptul nebun.
Se decide sa lase cateva idealuri la o parte, o sa se intoarca dupa ele mai tarziu; trebuie sa se concentreze pe cele mai importante acum, trebuie sa le arate ca poate. Atunci, n-are fi renuntat nici macar la o particica din visele lui, insa acum cei din jurul sau il constrang, il grabesc, il umilesc.
Reuseste, incredibil de greu.

A crescut.
Incearca sa tina tare de idealurile sale, insa ei i-au intiparit in minte ca n-are rost, ca nu va putea niciodata sa ajunga acolo unde isi doreste, ca visand nu o sa ajunga nicaieri.
Se lupta din rasputeri sa isi scoata vocile lor din minte, insa incepe si el sa creada in ce i se spune.
Face cunostinta cu teama. Aceasta nu ii da pace nici o clipa, ii place mintea lui; atatea colturi pline de potential pe care le poate distruge. El se lupta, dar a obosit; atatia ani, atata munca, isi doreste putina odihna, dar stie ca nu poate renunta acum.
Se lupta cu tot ce poate.
Reuseste, extenuat.

Apare ea.
O vede, iar teama il insoteste neobosita. Odata cu ea infloreste si anxietatea.
Nu intelege ce se intampla si de ce, insa isi pierde si mai multe idealuri; trebuie sa faca loc si pentru ea.
Ii framanta mintea, ii bantuie noptile si ii distruge usor, usor idealurile.
Nu ii poate vorbi, asa ca ii face casa printre ganduri. Ea, ca un catelus fara adapost, ii ofera mintii alinare, insa totul are un pret. Toate sentimentele lui acum sunt atrase catre ea, catre noul ideal.
Ea e idealul. E ideala.

Se pierde.
E singur. Ea l-a parasit. Nu stie de ce, dar a plecat fara sa se uite inapoi.
I-a oferit totul, dar nu a fost de ajuns. Nu stie ce a gresit, iar noptea ii este acum sfetnic.
O cauta neincetat, dar ea stie exact cum sa dispara; doar a facut asta de atatea ori pana acum. A uitat de idealurile lui, ea e singurul lui scop acum.
O iubeste. Sau cel putin el asta crede. Stie ca ea e tot ce isi doreste si are nevoie mai mult decat orice ca ea sa il iubeasca.
Nu poate sa accepte ca a fost infrant, nu se poate opri din cautat. Ii e din ce in ce mai greu, dar are nevoie de ea.
Nu o gaseste, insa nu se poate opri. Incearca sa isi gaseasca visele, sa se intoarca dupa tot ce a lasat in urma, dar se pierde.
A renuntat.

S-a pierdut.
S-a pierdut in propriile ganduri, in labiritul mintii sale, iar aici gaseste si singuratatea. Nimic altceva nu se mai zareste in labirint asa ca incepe sa se acomodeze; nu are de ales.
Singuratatea ii devine cel mai bun prieten, iar odata cu ea tristetea isi face usor aparitia.
Nu stie ce e cu el, dar nu mai simte nimic. Trupul, mintea si sufletul sau au devenit un gol. Nu simte, nu traieste, nu e nimic, dar e totul. E tot ce n-a vazut vreodata, tot ce nu voia sa creada atunci cand isi urma visele, tot ce i-a daruit ea cand a plecat. E un gol, un gol plin cu singuratate si tristete.
A renuntat. Nu numai la visele sale, ci la el insusi. A renuntat pentru ca ei aveau dreptate.
S-a pierdut.

tumblr_mhhzqxa9gL1rbeok3o1_500_large

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s